Răscoala zărneștenilor (1760), scânteia unirii Transilvaniei cu România (1918)
Răscoala din Zărneștiul anului 1760, cea mai însemnată așezare din zona Branului încă din secolul al XVI - lea, a reprezentat începutul luptei pentru recunoașterea sa ca sat liber, adică emanciparea de sub stăpânirea ”domnului de pământ” reprezentat de Magistratul sas al Brașovului. Chiar dacă a fost repede înăbușită, răscoala a produs reverberații semnificative care au culminat cu Unirea Transilvaniei cu România. Astfel, în anul 1798, birăul/primarul Stan Coleș (din al cărui neam se trăgea și bunicul meu, Gheorghe Coleș) se numără printre principalii răzvrătitori contra ”domnului de pământ”. În casa lui Coleș, bătrânii satului au pus la cale scoaterea satului din statutul colonial (de la lat. colonus, adică iobag), aducând dovezi din arhivele timpului că ”satul lor nu este sat de iobagi”.
După ce birăului Coleș a fost cel mai probabil suspendat și pedepsit, lupta zărneștenilor - ”care nu erau stăpâni pe munca și pământul lor” contra exploatărilor făcute de arendașii Magistratului din Brașov - a fost continuată de preoții ortodocși, în special cei din familia Baiu din care se trăgea mitroplitul Ioan Mețianu al Ardealului. Astfel, ”Nicolae Baiul a aflat hrisoave pentru unii munți ai Zărneștenilor în care se arăta că proprietarii lor îi cumpăraseră de la boieri din Principate, pe când Magostratul susținea dreptul său de proprietate asupra pădurilor din acești munți, pentru că avea dreptul regal de pășunit, pescuit și crâșmărit” (cf. Candid C. Mușlea, Protopopul Bratu Baiul și fiul său Nicolae - Coconu Baiu, în ”Protopopi de altădată ai Brașovului”, Tipografia Unirea, Brașov, 1936, p. 75). Meritul principal al acestui prim avocat român din Țara Bârsei a fost câștigarea unui un proces răsunător în epocă prin care a obținut recunoașterea dreptului de desbăgubire a românilor din Tohan și Șinca pentru daunele suferite prin militarizarea graniței sub Maria Tereza (care impunea trecerea forțată la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică sau părăsirea vetrei strămoșești!).
În memoria bătrînilor și cornicarilor Țării Bîrsei, Nicolae Baiul a rămas gestul lui de merge din casă în casă pentru a găsi copii talentați pe care îi ducea la școli înalte, făcând ca Zărneștiul să se numere printre primele localități din Ardeal care au dat neamului o pleiadă de bărbați aleși, care au avut un rol național însemnat. Printre copiii care s-au bucurat de sprijinu lor s-a numărat și nepotul său Ioan Mețianu. Făcând trimitere la casa în care s-a născut mitropolitul Ioan Mețianu, Candid C. Mușlea notează: ”Singurul dintre bătrânii de astăzi, care-și mai amintește de Coconu (Nicolae Baiu - n.n.), este venerabilul nonagenar brașovean Ioan Garoiu, care ne-a spus că pe când era la școală în Zărnești, după ce terminau cursurile, Coconu îi ducea pe copii la el acasă - oricât de mulți ar fi fost - și îi învăța diferite cântece...” (Ibidem, p. 77).
După ce birăului Coleș a fost cel mai probabil suspendat și pedepsit, lupta zărneștenilor - ”care nu erau stăpâni pe munca și pământul lor” contra exploatărilor făcute de arendașii Magistratului din Brașov - a fost continuată de preoții ortodocși, în special cei din familia Baiu din care se trăgea mitroplitul Ioan Mețianu al Ardealului. Astfel, ”Nicolae Baiul a aflat hrisoave pentru unii munți ai Zărneștenilor în care se arăta că proprietarii lor îi cumpăraseră de la boieri din Principate, pe când Magostratul susținea dreptul său de proprietate asupra pădurilor din acești munți, pentru că avea dreptul regal de pășunit, pescuit și crâșmărit” (cf. Candid C. Mușlea, Protopopul Bratu Baiul și fiul său Nicolae - Coconu Baiu, în ”Protopopi de altădată ai Brașovului”, Tipografia Unirea, Brașov, 1936, p. 75). Meritul principal al acestui prim avocat român din Țara Bârsei a fost câștigarea unui un proces răsunător în epocă prin care a obținut recunoașterea dreptului de desbăgubire a românilor din Tohan și Șinca pentru daunele suferite prin militarizarea graniței sub Maria Tereza (care impunea trecerea forțată la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică sau părăsirea vetrei strămoșești!).
În memoria bătrînilor și cornicarilor Țării Bîrsei, Nicolae Baiul a rămas gestul lui de merge din casă în casă pentru a găsi copii talentați pe care îi ducea la școli înalte, făcând ca Zărneștiul să se numere printre primele localități din Ardeal care au dat neamului o pleiadă de bărbați aleși, care au avut un rol național însemnat. Printre copiii care s-au bucurat de sprijinu lor s-a numărat și nepotul său Ioan Mețianu. Făcând trimitere la casa în care s-a născut mitropolitul Ioan Mețianu, Candid C. Mușlea notează: ”Singurul dintre bătrânii de astăzi, care-și mai amintește de Coconu (Nicolae Baiu - n.n.), este venerabilul nonagenar brașovean Ioan Garoiu, care ne-a spus că pe când era la școală în Zărnești, după ce terminau cursurile, Coconu îi ducea pe copii la el acasă - oricât de mulți ar fi fost - și îi învăța diferite cântece...” (Ibidem, p. 77).
De la unchiul său, Nicolae Baiul, cel care l-a ajutat pe viitorul mitropolit al Ardealului, Ioan Mețianu, să-și continue studiile începute la Sat, în Zărnești, la școli înalte, a deprins învățătura de a lupta pentru drepturile poporului său. Probabil că aprecierea de care s-a bucurat Ioan Mețianu din partea
Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna s-a datorat, mai întâi, tocmai
pătimirilor îndurate de Nicolae Baiul, zis Coconu din Zărnești, pentru
îndrăzneala de a fi cerut episcopului Vasile Mogă reforma pe care
Sfântul Mitropolit avea să o facă: sprijinirea introducerii alfabetului
latin în școlile confesionale, în presa religioasă și în oficierea
serviciului divin. Astfel, trebuie notat faptul că Nicolae Baiul este cel care ”a cerut în 1823 episcopului Vasile Moga să scoată literele chirilice din Biserică și să adopte pe cele latine și ortografia lui Șincai, recte a dicționarului de Pesta, la care lucrase și el, și să o adopte în afacerile scriptice oficiale. Cerea lui nu a fost o glumă, ci hotărâtă, căci repetând-o de multe ori, a ajuns în ură cu episcopul și atunci a cerut guvernului să ordone episcopului Moga să dea poporului român această necesitate de a scrie cu literele strămoșilor săi și a cerut să-i ordone ca și corespondența și actele Consistoriului să se scrie cu litere latine și a stăruit la guvern de repetate ori” (Candid C. Mușlea, idem, p. 44). De notat faptul că protopopul Bratu Baiul, tatăl lui Nicolae Baiul, a fost inițiatorul moral al proiectului ”unui gimnaziu romano-catolic în Brașov pe seama tinerimii române ortodoxe din districtele Brașov, Treiscaune și Făgăraș”! Chiar dacă nu a apucat să își vadă proiectul pus în practică, după șase ani de la moartea lui, în 1837, o astfel de facilitate pentru tinerii creștini ortodocși din împrejurimile Brașovului a început să funcționeze cu ajutorul lui Gheorghe Barițiu, cărturarul care avea să pună în 1852 bazele Fabricii de hârtie din Zărnești, și colaboratorului său apropiat Andrei Mureșianu. (cf. Gheorghe Barițiu (1812 - 1892) în ”Foi comemorative la aniversarea din 12/24 mai 1892”, Tiparul Tipografiei Archidiecesane, Sibiu, 1892).
Lupta de emancipare a zărneștenilor de sub stăpânirea Magistratului de Brașov a fost continuată de nepotul lui Nicolae Baiu, viitorul mitropolit Ioan Mețianu. Teodor V. Păcățianu afirmă că ”protopresbiterul I. Mețianu din Zărnești, în anul 1861, pune la cale o frumoasă mișcare printre locuitorii din cercul politic al Branului cu scopul ca acele comune care aparițineau la acest cerc politic să nu mai fie supuse politicește magistratului orășenesc din Brașov, de care se țineau mai înainte și unde limba română nu se putea valora și validita în măsura dorită, ci comunele acestea să se formeze un inspectorat separat, inspectoratul Branului...” (cf. Teodor V. Pocățian, Mitropolitul Ioan Mețianu, Editura Andreiană, Sibiu, 2015, p. 35). Lupta lui Mețianu a început, de fapt, în anul 1857, atunci când fruntașii din Zărnești, comună grav amenințată printr-un proces de segregare a pădurilor sale, l-au rugat să-i sprijine într-un proces de al cărui rezultat depindea soarta și viitorul acestei așezări: ”În urma intentării procesului magistratul orașului Brașov pusese sechestru, opriți fiind zărneștenii de la folosirea pădurilor până la terminarea procesului pe cale judecătorească. Parohul Ioan Mețianu, știindu-le acestea a cedat rugării frintașilor din Zărnești și s/a mutat ca paroh de la Rîșnov la Zărnești. A alergat de mai multe ori la guvernatorul Transilvaniei de pe atunci din Sibiu, principele Schwartzenberg și cu multă trudă a reușit să ridice sechestrul pus pe păduri. Prin aceasta, zărneștenii au intrat iarăși în libera folosință a pădurilor, ceea ce strîrnit teama magistratului orașului BRașov, că acum zărneștenii vor devasta de tot pădurile până la terminarea procesului și astfel s-au înduplecat cei din Brașov să sisteze de tot procesul și să lege împăcăciune cu comuna Zărnești”. (Teodor V. Pocățian, idem, p. 31)
Lupta de emancipare a zărneștenilor de sub stăpânirea Magistratului de Brașov a fost continuată de nepotul lui Nicolae Baiu, viitorul mitropolit Ioan Mețianu. Teodor V. Păcățianu afirmă că ”protopresbiterul I. Mețianu din Zărnești, în anul 1861, pune la cale o frumoasă mișcare printre locuitorii din cercul politic al Branului cu scopul ca acele comune care aparițineau la acest cerc politic să nu mai fie supuse politicește magistratului orășenesc din Brașov, de care se țineau mai înainte și unde limba română nu se putea valora și validita în măsura dorită, ci comunele acestea să se formeze un inspectorat separat, inspectoratul Branului...” (cf. Teodor V. Pocățian, Mitropolitul Ioan Mețianu, Editura Andreiană, Sibiu, 2015, p. 35). Lupta lui Mețianu a început, de fapt, în anul 1857, atunci când fruntașii din Zărnești, comună grav amenințată printr-un proces de segregare a pădurilor sale, l-au rugat să-i sprijine într-un proces de al cărui rezultat depindea soarta și viitorul acestei așezări: ”În urma intentării procesului magistratul orașului Brașov pusese sechestru, opriți fiind zărneștenii de la folosirea pădurilor până la terminarea procesului pe cale judecătorească. Parohul Ioan Mețianu, știindu-le acestea a cedat rugării frintașilor din Zărnești și s/a mutat ca paroh de la Rîșnov la Zărnești. A alergat de mai multe ori la guvernatorul Transilvaniei de pe atunci din Sibiu, principele Schwartzenberg și cu multă trudă a reușit să ridice sechestrul pus pe păduri. Prin aceasta, zărneștenii au intrat iarăși în libera folosință a pădurilor, ceea ce strîrnit teama magistratului orașului BRașov, că acum zărneștenii vor devasta de tot pădurile până la terminarea procesului și astfel s-au înduplecat cei din Brașov să sisteze de tot procesul și să lege împăcăciune cu comuna Zărnești”. (Teodor V. Pocățian, idem, p. 31)
Comments
Post a Comment